top of page
A
RURAL
LUXURY
GUEST HOUSE

Descrierea zonei:
Pensiunea „La Nucu” se află situată în localitatea Șieu, reședință de comună, fiind străbătută de la sud-vest la nord-vest de râul Şieu, precum şi de Valea Pinticului - afluent al Dipşei, care formează limita geografică dintre Câmpia Transilvaniei şi zona subcarpatică internă din nord-estul Transilvaniei.
Teritoriul comunei Şieu este aşezat în partea sud estică a judeţului Bistriţa-Năsăud, într-o arie geografică de relativă discontinuitate la contactul dintre partea necutată a Câmpiei Transilvaniei şi zona cutelor de tip subcarpatic din Dealurile Şieului şi piemontul Călimanilor. Faţă de oraşul reşedinţă de judeţ – Bistriţa, comuna Şieu se află la 28 de Km, iar faţă de oraşul Reghin, la 36 de Km.
Istoria comunei Şieu este strâns legată de cea a judeţului Bistriţa-Năsăud şi a regiunilor vecine. Datorită influenţei sașilor și maghiarilor, locuitorii comunei şi-au păstrat valoarea de oameni gospodari, luând ce este mai bun de la cei din jur. Astfel, astăzi, Şieul este o comună din nordul Ardealului, curată, cu gospodării îngrijite, pregătite să primească oaspeți. Sentimentul de omenie, specific românilor, este, în Șieu, cu atât mai puternic, iar destoinicia locuitorilor este recunoscută până dincolo de granițele locului.

bottom of page

